24 dec. 2011

“Dăruieşte o carte şi-un cântec – câştigă o inimă”




Sub egida Consiliului Judeţean Constanţa, Radio Neptun şi Asociaţia Română-Dacia Casa Noastră anunţă desfăşurarea manifestării „Dăruieşte o carte şi-un cântec -câştigă o inimă“. Evenimentul va avea loc în perioada 13-16 octombrie în oraşul Ştefan Vodă şi localităţile Caragasani, Popeasca, Feşteliţa şi Marianca, din Republica Moldova. În cadrul manifestării, cinci licee din Republica Moldova vor primi vizita unei delegaţii din Constanţa. Biblioteca şcolilor se va îmbogăţi cu câteva sute de volume de referinţă pentru limba şi literatura română. Organizatorii susţin că au fost donate în acest scop 600 de cărţi. Timp de trei zile în oraşul Ştefan Vodă şi localităţile limitrofe vor avea loc şi o serie de spectacole de muzică folk, muzică populară şi poezie. Vor evolua pe scenă cantautorii Walter Ghicolescu, Mariana Butnaru, Gigi Dumitrele, Maria Tîlvan, recitator, omul de cultură George Eugen Doinaru şi solista de muzică populară Florentina Suciu. Coordonatorii evenimentului sunt Alexandrin Moiseev, student în anul III la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Ovidius“ şi Octavian Manu, preşedintele Asociaţiei Române-Dacia Casa Noastră. Membrii ARDCN mai pregătesc zilele acestea o altă activitatea în scop caritabil. Marţi, 11 octombrie, începând cu ora 16.30, la Curtea Brâncovenească, va fi organizată expoziţia de fotografie „Flori de Octombrie“ semnată de Aurel Duţă. Banii strânşi din vânzarea exponatelor vor fi donaţi asociaţiei „Fair Play“, din Constanţa. Evenimentul va debuta cu un moment artistic la care şi-a anunţat participarea cantautoarea Mariana Butnaru.

(C.M.)

Sursa: lideruldeopinie.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu