Weekend-ul trecut, eu şi încă trei membri ai asociaţiei România-Dacia Casa Noastră am fost la strâns de semnături prin Constanţa în campania pentru salvarea Roşiei Montane. A fost prima dată când am participat la o astfel de acţiune şi ţin să vă spun că a fost o experienţă interesantă. Îi dă celui care participă pulsul exact al oraşului său. Şi, din păcate, inima Constanţei nu prea bate pentru ce se întâmplă la Roşia Montană. Doar unul din cinci constănţeni, asta ca să dau o tentă mai roz situaţiei, a semnat petiţia. Restul celor abordaţi a folosit cu predilecţie placa: "Nu am timp, nu mă interesează". Dăm aurul ţării şi rămânem cu cianura. Dar acest aspect nu este interesant sau nu are loc în programul încărcat al multora. Atunci să nu ne mai mirăm că suntem unde suntem şi că viitorul ţării sună rău. Este destul de clar că pentru asta este de vină majoritatea populaţiei, care, când e vorba de vreo reacţie la ceea ce i se impune, pe scurt, genocid, nu are timp sau tratează subiectul ca irelevant...
Mii de ani, străinii au venit aici să ne ia resursele, cum ar fi aurul...Acum, cei care conduc ţara îl dau pe tavă, împreună cu alte metale rare aflate acolo. Pasivitatea majorităţii populaţiei îi face pe cei care ne trădează interesul naţional să execute manevra relativ liniştiţi. Din ecuaţie am omis pe cei care sunt de acord să dăm aurul ţării contra unui lac de cianură, aici discuţia deviind spre manipularea făcută intensiv în această direcţie de toate canalele media trădătoare de ţară şi neam. I-am omis pe aceştia pentru că principala problemă este nepăsarea, nu naivitatea. Dacă majoritatea va realiza că cu un minimum de reacţie la ceea ce i se întâmplă va avea o soartă mai bună, atunci şansele de a mai avea o ţară a noastră vor mai creşte de la minimul înfiorător la care se află acum.
Octavian Manu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu